Școala nu se joacă cu focul!

Școala nu se joacă cu focul!
Publicat: 06/09/2017, 21:15

Declarația îi aparține purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București – Ilfov, Daniel Vasile, și a fost făcută în cadrul Comandamentului pentru pregătirea anului școlar, organizat la Primăria Capitalei.

Culmea este că, în loc să fie supărați pe ei înșiși, pentru că nu s-au grăbit să obțină avizele și autorizațiile necesare, că nu au insistat la ISU, cât a fost vara de lungă, să grăbească inspecția, că nu s-au zbătut să rezolve situații existente de ani de zile în infrastructura Educației, primarul general și cei de sector și-au manifestat nemulțumirile, nu față de ei înșiși, ci față de ISU, „care refuză să acorde avize și autorizații pentru clădirile în discuție, ceea ce blochează reabilitarea clădirilor”.

Și ce ar trebui să facă ISU?! Să elibereze autorizații „în blind”, să considere că totul e bine, când nu e? Să asume toate nenorocirile care s-ar putea produce, Doamne ferește, în grădinițele și școlile Capitalei, din n cauze?! Să se conformeze ordinelor politicului, în doi timpi și trei mișcări, pentru ca totul să pară sigur și frumos la începerea anului școlar?!

Ministrul Educației a „dat pe foc” – că tot e vorba de ISU -, ca anul școlar să înceapă, musai, pe 11 septembrie – renunțând la tradiție, la acel „15 septembrie” aproape intangibil, cu „rang” de simbol al fiecărui nou început -, doar pentru că așa au vrut manualul lui de „Educație Fizică și Sport” și compendiul scos din mânecă (fapt care dovedește că „monstrul” se afla de mult în planul editorial al vizionarului Pop), fără a se îngriji, mai întâi, de buna funcționare a sistemului.

Mă întreb, de ce, de exemplu, dacă tot n-a vrut să fie „15 septembrie”, nu a fost 25,, acordând o marjă de câteva zile autorităților, pentru eliberarea avizelor și autorizațiilor necesare, în urma controalelor duse la bun sfârșit.

Nu consideră ministrul Educației că s-au întâmplat, destule nenorociri, cauzate tocmai de faptul că, în loc să contăm pe seriozitate, profesionalism și conștiință, am contat pe șansă și noroc?!

Să fi uitat de tragedia celor din Club „Colectiv”, așa de repede?

Să nu mai spun că, exact în acest context, aproape că nu înțeleg ce vrea să spună primarul general, Gabriela Firea: „Vrem cu toții ca elevii să meargă la școală în condiții de siguranță. Grădinițele, școlile, liceele, să fie găzduite în clădiri care asigură și garantează integritatea tuturor copiilor. În București, ca în întreaga țară, sunt școli care au fost construite acum 50-60 de ani. În toți acești ani, nu au avut loc incidente. Clădirile sunt stabile, funcționale, verificate și întreținute. Primăriile se implică an de an pentru consolidarea, repararea și amenajarea acestora. Primăria Generală, de asemenea, se implică și vine în ajutor, acolo unde e cazul.

Dar, cel puțin la nivel statistic, așa cum știți, după ultimele reglementări, multe din școlile din Capitală nu au reușit să obțină aceste autorizații ISU. (…) Repet, cu toții avem aceeași preocupare: ca educația să se desfășoare în clădiri sigure. Dar nu cred că este o soluție aceea prin care să nu avizăm aceste clădiri în care se învață de peste 50 de ani, pentru că nu se îndeplinesc anumite condiții sau măsurile anunțate sunt atât de costisitoare încât am mai putea să construim alte școli de la zero„.

Se referă cumva la faptul că putem obține avize ISU, în afara legii, în condițiile în care avem de îndeplinit anumite condiții pentru rezolvarea cărora ar trebui să cheltuim prea mult?

Dar la ce am putea utiliza mai just banii de la buget, dacă nu pentru siguranța copiilor, în primul rând?

Cine își asumă faptul că se poate intra și învăța și în școlile care nu au aviz ISU, pentru că, vezi Doamne, funcționează în aceste condiții de peste 50 de ani?!

Aș pune o întrebare: știe onor garnitura de primari ai Capitalei în cât timp se aprinde și se propagă incendiul într-un imobil?! Dar în cât timp se poate prăbuși o clădire?!

Nu cred că toți acești copii pot fi protejați doar de bănuiala că, la o adică, dacă tot au rezistat zeci de ani, anumite școli mai pot rezista și alte sute. În aceleași condiții…

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Soția lui Geoană, diagnosticată cu CANCER LA SÂN! Mihaela a detaliat momentul CRUNT în care...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Lege pentru cei care STAU LA CURTE. Interzis între orele 10:00 și 17:00. NU POȚI...
Desert răcoros cu fructe. Se mănâncă de sute de ani în România
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Edu.ro Rezultate BAC 2024: La ce oră se afișează notele? Scrie codul tău și află...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Cum explică organizatorii SAGA decizia superstarului internațional, Nicki Minaj: "Ne depășește puterile"
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Mit demontat despre nașterea în apă. Ce au descoperit acum cercetătorii?
×